În ajunul pomenirii Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, s-a săvârșit slujba Privegherii în sobor de preoți și Sfânta Liturghie sub protia Preasfințitului Părinte Marc Nemțeanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale.
La slujbă au participat sute de credincioși și tineri care au venit să îi cinstească pe ocrotitorii spirituali ai parohiei din La Courneuve, și să se roage celor trei sfinți ierarhi.
La momentul potrivit, în timpul Utreniei, toți cei prezenți au sărutat Sfânta Evanghelie și s-au închinat la racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi păstrate în biserică de la târnosirea ei în urmă cu 4 ani.
La finalul privegherii, Preasfințitul Părinte Marc a felicitat pe cei ce s-au rugat timp de 5 ore, și a subliniat mesajul principal din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie:
“Faptul ca dumneavoastră, iubiți credincioși și dumneavoastră dragi părinți sunteți încă prezenți la această oră târzie din noapte, arată dragostea pe care o purtați sfinților ocrotitori ai parohiei dumneavoastră – Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan.
Și mărturisiți aici, local, în orașul acesta, de dragostea pe care o arătați Bisericii; fiindcă aici pe plan local, dumneavoastră sunteți cei care reprezentați Biserica universală, si mai ales azi dragostea pe care Biserica Ortodoxă o arată sfinților Trei Ierarhi.
Am auzit în Evanghelie: “Voi sunteți Lumina lumii”. Chiar aceasta au fost sfinții trei ierarhi! Fiindcă printr-o limbă înțeleasă in același timp de cei școliți sau învățați ai vremii cât și de cei care citeau scrierile sau auzeau predicile lor, au descoperit tuturor celor ce îi ascultau să guste din Lumina lui Hristos și să o răspândească mai departe.
Cuvintele Mântuitorului “Voi sunteți Lumina lumii” se adresează bineînțeles ocrotitorilor parohiei acesteia dar și dumneavoastră, ucenici ai sfinților Trei Ierarhi, prin faptul ca sunteți membrii ai acestei parohii.
Lumina aceasta pe care o purtați încă în mâini prin lumânări simbolizează credința în Hristos și învățătura evanghelică care nu trebuie stinsă odată cu ieșirea noastră din biserică. Iar aici nu vorbim doar de lumina aceasta materială, ci asemenea zilei de Paști când plecăm din biserică cu o lumânare aprinsă în mână și răspândim lumină întregii lumi, sunteți toți chemați în mod diferit și deosebit, având ca exemplu învățăturile sfinților Trei Ierarhi, să duceți această lumina în lume, oriunde ați fi – la muncă sau în familie.
Nu puteți rămâne închiși în această biserică, cât de frumoasă și deosebită ar fi ea. Trebuie să transmiteți ceea ce ați primit aici și în afara ei în așa fel încât să îndeplinim cuvintele pe care le-am auzit la această Sfânta Evanghelie: “Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor”.
Să vă ajute Dumnezeu prin mijlocirile sfinților Trei Ierarhi să îndepliniți această poruncă a Mântuitorului, cu putere și convingere, și astfel Lumina lui Hristos să ne lumineze pe toți.”


