Parohia Ortodoxa Româna

Sfintii Trei Ierarhi

Corala de copii la festival-concurs la Roma !

Corala de copii a parohiei « Sfinții Trei Ierarhi » din La Courneuve-Paris a participat la a V-a ediție a Festivalului-Concurs internațional de colinde și cântece patriotice!

În perioada 1-3 decembrie, 11 coruri românești din diaspora participă la festivalul-concurs de colinde și cântece patriotice organizat de Asociaţia Orthodoxe Roumaine „La Chorale Les Saints Archanges”, din Paris.

Astfel, 45 de copii și tineri au făcut deplasarea la Roma pentru a reprezenta parohia noastră. Vineri, am vizitat istoricul oraș – Roma; am intrat în Bazilica Sf. Petru de la Vatican, ne-am oprit la Colosseum, la Altarul Patriei, la Fontana di Trevi dar mai ales la Columna lui Traian unde am intonat Imnul național al României și câteva cântece patriotice. Vă partajăm câteva din fotografiile noastre!

-> Azi, a avut loc partea I a Festivalului:
Pentru a respecta repertoriul impus de juriu, corurile au interpretat o cântare religioasă, un cântec patriotic și un cântec popular.

În competiție s-au înscris următoarele coruri:
– Corul „Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare” din Viena (Austria);
– Corala de Copii a Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” La Courneuve (Franţa);
– Corala Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli’’ Paris (Franţa);
– Corala ACOR a Parohiei Ortodoxe Române Strasbourg (Franţa);
– Corul „Agapia” al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire’’ München (Germania);
– Corala „Sfântul Daniil Sihastrul’’ Piacenza (Italia);
– Grupul Coral Polifonic Feminin „Arpeggio’’ Roma (Italia);
– Corala Bărbătească „Sfântul Roman Melodul’’ Roma (Italia);
– Corala „Cântăm Domnului’’ Torino (Italia);
– Corul „Sfântul Roman Melodul’’ al NEPSIS Irlanda.

Din comisia de jurizare au făcut parte Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, dl. Gheorghe Cârciu, pr. Don Franco Ponchia, Andrei Apreotesei, Manager al Ateneului Național din Iași, și Daniela Ciubotriu-Aprotesei, profesor de muzică.
Premiile nu au fost acordate în această seară.

-> Duminică, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, episcop vicar al episcopiei Italiei.

Începând cu ora 14h, a avut loc a doua parte a festivalului-concurs internațional de colinde și cântece patriotice.

În această parte a concursului, coralele participante au interpretat un repertoriu liber compus de cântece de Crăciun și colinde.

Corala de copii a parohiei noastre, a cântat 4 colinde:

– « O ce veste minunată »
– « Floricica » de Francisc Hubic
– « Lerui Ler » de Gabriel Popescu
– « Plugușorul » de Maxim Vasiliu

La final, din partea juriului, corala parohiei noastre a primit din mâna PS Părinte Atanasie de Bogdania și a maestrului Andrei Apreotesei , președinte al juriului, placheta cu premiul pentru « Cel mai bun cor de copii din diaspora ». Totodată, am primit și un premiu special « Colind îngeresc » pentru cea mai frumoasă interpretare a unui colind străbun.

Găsiți înregistrarea noastra pe YouTube aici : apăsați aici

Alte articole

Mai multe poze...